Noutăţi Cicloteque

Cicloteque

Cicloteque închiriază biciclete la Oradea

scris de Cicloteque pe 15-06-2012 în Biciclete, Biciclişti, Comunitate, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , ,

Începând cu 15 iunie, în Oradea, se deschide serviciul de închiriere biciclete în sistem de bike sharing Cicloteque.

Serviciul va pune la dispoziţia orădenilor 40 de biciclete în două centre, în incinta Oradea Shopping City şi în Parcul 1 Decembrie. Utilizatorii vor putea închiria bicicletele dintr-un centru, apoi le pot folosi pentru deplasarea în oraş şi, la final, le pot returna în oricare dintre cele două centre.

Pentru a beneficia de reduceri importante, rezervări şi variante avantajoase de închiriere a bicicletelor, utilizatorii pot folosi facilităţile de plată online și pot închiria biciclete prin intermediul site-ului www.cicloteque.ro/oradea. Programul de funcționare a celor două centre este de luni până duminică, între orele 10:00 – 20:00.

Programul Cicloteque Oradea este iniţiat de Asociaţia MaiMultVerde, cu sprijinul Oradea Shopping City (OSC) şi UniCredit Ţiriac Bank.

Vineri, la ora 15:00, va avea loc evenimentul de lansare a Cicloteque în parcarea Oradea Shopping City, când se va da şi startul Marşului Cicloteque. Marşul va începe la Oradea Shopping City, va continua pe traseul Calea Aradului – B-dul Decebal – Str. Tudor Vladimirescu – Piața Unirii, apoi Str. Vasile Alecsandri, şi se va termina în fața Primăriei unde se vor alătura alți suținători ai programului.

La final, participanţii sunt invitaţi la un picnic sănătos în Parcul 1 Decembrie, la centrul Cicloteque. Oricine se va putea alătura marşului, având totodată ocazia să testeze şi bicicletele ce vor fi disponibile la centrul de închiriere de la Oradea Shopping City.

Oradea, bun venit în rețeaua bicicliștilor Cicloteque!

 

Cicloteque

Pedalăm la Marșul Bicicletelor din Constanța alături de elevii EcoChampions!

scris de Cicloteque pe 13-06-2012 în Biciclete, Biciclişti, Comunitate, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Dă startul mișcării și zi STOP poluării la marșul tinerilor bicicliști constănțeni EcoChampions de duminică, 17 iunie, de la ora 16.00 în Parcul Tăbăcăriei.

Echipele EcoRiot de la Liceul Teoretic ”Traian” și Green Fingers de la Școala nr. 29 ”Mihai Viteazul” din Constanța vă propun o activitate de pedalat pentru aer curat, la care sunt invitați toți bicicliștii din comunitatea locală.

Evenimentul biciclist face parte din ultima Activitate de voluntariat a cluburilor înscrise în a-II-a ediție a proiectului EcoChampions și la care vor participa toate cele zece echipe.

Dacă ești din Constanța sau vrei să participi la o plimbare pe două roți pe litoral, vino să susții EcoChampions pe biciclete duminică!

La Marșul Bicicletelor vor fi prezente cincizeci de biciclete Cicloteque iar activitatea este organizată de elevii și profesorii coordonatori EcoChampions cu sprijinul Rețelei Cicloteque, prima rețea de închirieri de biciclete din capitală și cu filială în Oradea.

EcoChampions este un proiect educaţional realizat de Asociaţia MaiMultVerde şi Grupul CEZ în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Mare Nostrum. Cluburile de elevi de la şcolile înscrise în proiectul EcoChampions trebuie să pună în practică 25 de proiecte de voluntariat în folosul comunităţii, atât din domeniul protecţiei mediului, cât şi proiecte sociale.

Cicloteque este primul sistem de bike-sharing din România, înfiinţat în anul 2008 de Asociaţia MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank. Detalii și închiriei pe www.cicloteque.ro.

Hai la pedalat în Constanța!

:: via ecochampions.ro

 

 

Cicloteque

Volunteers of Cycling Academy la Viena

scris de Cicloteque pe 20-04-2012 în Advocacy, Biciclişti, Comunitate, Reţeaua Cicloteque, VOCA etichetat cu , , , , , , , , , , , , ,

Volunteers of Cycling Academy in Vienna

MaiMultVerde și primul sistem de închirieri de biciclete din București, Rețeaua Cicloteque, au continuat seria întâlnirilor cu bicicliștii ”Volunteers of Cycling Academy”(VOCA) la  Viena, în perioada 29 martie – 2 aprilie 2012. VOCA este un proiect european prin care organizații similare ce promovează cultura bicicletei în zece mari orașe se întâlnesc și împărtășesc din experiențele locale și personale (din acest motiv, însemnarea de mai jos este scrisă în limba engleză).

Vienna is a place where bicycle culture has great impact on public transport. A bicycle-friendly european capital with nice places to see, especially if you choose to ride a bike.

The main topic of the third VOCA meeting in Vienna was media representation of bicycles and bicycle culture. The volunteers shared examples of best and worst practices when promoting bicycles. Most of it were based on the experience in local communities, in different EU countries.

During the first two days of the visit, workshops and presentations about bicycles and communication were held.

We also road on the bicycle lanes of Vienna ”with a little help form our austrian colleagues” CITYBIKE WIEN and made the tour of the city center.

You can watch a short video with Volunteers of Cycling Academy and the bicycle tour in Vienna:

One of the most amazing places we visited is Bike Kitchen, a club where people are in love with bicycles and bike repairing. It is also remarkable because it is an open space ( and non-hierarhical) with a workshop, a kitchen and a lounge.

In our way to the Kitchen, we met a nice fellow with an interesting bicycle:

A meeting of the organizations who participate at the VOCA project and the representatives of European Cyclists’ Federation took place in the last day of the programme in Vienna. We met a lot of interesting people who believe in and work for the future of bicycle in traffic and alternative mobility. They were really inspiring.

Last but not least:), th annual bicycle parade in Vienna took our breaths away. There were so many nice people with bicycles, coming from the traditional austrian culture of bicycle or subcultures, all ready for the big ride… A really good mixture of vibes, carried by bicycles and inspiring freedom in traffic:

ps. Very special thanks to our hosts in Vienna, Sonja and Alec from IGF

Cicloteque

Cicloteque redeschide 3 centre în capitală din 6 aprilie 2012

scris de Cicloteque pe 05-04-2012 în Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Redeschidem sezonul de închiriat biciclete în Rețeaua Cicloteque începând cu 6 aprilie 2012, la punctele din Parcul Tineretului (Intrarea Şincai), Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle) și Parcul Titan (intrarea din Bd. Liviu Rebreanu).

Programul de închiriere a bicicletelor este de luni până duminică  de la 12.00 la 20.00. Foloseşte facilităţile de plată online ca să beneficiezi de reduceri importante, rezervări şi variante avantajoase de închiriere a bicicletelor.

Dacă nu ai încă un cont Cicloteque, înregistrează-te acum și devii membru. Dacă beneficiezi deja de cont, autentifică-te, plătește rezervarea online și închiriază bicicleta!

Te așteptăm cu drag la pedalat în centrele cicloteque din cele trei parcuri din capitală. Să profităm de vremea bună și de aerul curat de primăvară!

Prin Reţeaua Cicloteque, MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank propun o soluţie directă de transport alternativ pentru a reduce emisiile produse de traficul rutier. La 10 kilometri parcurşi, o bicicletă va reduce dioxidul de carbon pe care l-ar fi emis un autovehicul pe aceeaşi distanţă cu 1.500 de grame.

Folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ pentru deplasarea în oraş este deja o măsură adoptată eficient în foarte multe capitale europene, iar Bucureştiul a păşit de curând pe acelaşi drum.

Sezonul 2012 vine şi cu alte noutati: este primul an in care serviciul de inchiriere biciclete trebuie sa se autosustina financiar, functionarea centrelor urmand a fi
acoperita exclusiv din fondurile obtinute din inchirieri.

Daca din 2008 pana in 2011, tarifele au fost subventionate din sponsorizarile acordate de UniCredit Tiriac Bank, in 2012 tarifele vor fi majorate. Din 15 mai,
noile tarife pentru inchirierea unei biciclete pe baza contului timp de o ora sunt 5 lei, respectiv 2,5 lei pentru studenti, pensionari si someri.

Biciclete mai pot fi inchiriate la vechile tarife, 2 lei sau 1 leu, pana in 15 mai.

Dupa intrarea in vigoare a noilor tarife, bicicletele vor putea fi inchiriate doar pe baza acestora indiferent de momentul in care a fost incarcat contul.

Tarifele pentru inchirierea test (10 lei/ora) raman neschimbate.

Speram sa profiti la maximum de perioada 15 aprilie -15 mai si te asteptam la unul dintre cele trei centre deschise în Parcurile Herastrau, Tineretului si Titan
intre orele 12.00-20.00, de luni pana duminica.

:: citește mai multe din Comunicatul de presă și pe www.cicloteque.ro

 

 

Cicloteque

Comunitateabiciclistilor.ro schimbă capitala biciclistă!

scris de Cicloteque pe 04-04-2012 în Advocacy, Biciclişti, Comunitate, Masa critică, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Suntem mulți, creștem și ne-am unit pedalele ca să încurajăm mobilitatea urbană pe două roți!

Bicicliștii capitalei s-au organizat în Comunitatea Bicicliștilor din București și sunt de găsit pe străzi, în masele critice, în instituțiile publice, pe site-ul www.comunitateabiciclistilor.ro și cam pe oriunde se militează pentru dezvoltarea politicilor și infrastructurii necesare deplasării alternative și mobilității urbane.

Comunitatea bicicliștilor dorește aplicarea normelor europene privind deplasarea cu bicicleta și o capitală biciclistă europeană în adevăratul sens al cuvântului. Asta înseamnă piste practicabile destinate bicicletelor, trasate pe carosabil (nu pe trotuar), crearea facilităților de transport pentru bicicliști, reducerea poluării și a aglomerației din traficul rutier prin folosirea bicicletei și multe alte idei sănătoase și aplicabile pe care le puteți studia pe site și pe Facebook.

Comunitatea Bicicliștilor din București sau C.B.B. pe scurt, este deschisă celor care doresc să promoveze și să susțină deplasarea pe biciclete.

Din C.B.B. fac parte organizațiile OPTAR.RO, Bate șaua să priceapă iapa, Brain Tree și MaiMultVerde prin intermediul Cicloteque, iar printre susținători se numără Bicla.ro, BikeWalk, Avalon Team Bike, ciclism.ro, Drumul Bicicletei, FreeRiderPunctRo, Kite Bike, Masa Critică București, MinorSwing, Perpetuum Cycle, Portocala Mecanică, Tribul, România pe 2 roți, Turific, VeloBello, cu bicla prin oras, Pe Bicicletă, Radu și Ralu, Think Bike! Pista Ma-sii, Veste pentru Biciclisti.

 

 

 

 

Cicloteque

Ce cadou îi iei ?

scris de Cicloteque pe 13-02-2012 în Prin oraş etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , ,

Deși e frig afară, timpul nu îngheață și se apropie perioada tuturor sărbătorilor dragostei. Nu contează ca îți place mai mult Dragobetele sau Valentine’s Day, tot trebuie să îi faci un mic cadouaș persoanei iubite. Apoi, în luna Martie, e clar, toți bărbații vor trebui să ofere din nou ceva simbolic doamnelor (asta daca nu cumva esti din Moldova unde tradiția spune că barbații primesc marțișoarele:). În orice caz, dilema este aceeași: ce o sa îi iei?

Ce-ai zice de un copăcel? Nu, nu de prins în piept ci de pus în pământ. Știm, mai durează ceva până vine primavara dar îl poate depozita într-un ghiveci la prietenii noștri de la Euroministorage. E destul loc pentru el cât și pentru toate nebuniile pe care le ai prin casă și de care vrei să scapi pentru o perioadă. Copăcelul se va bucura de o boxă ventilată (și încalzită dacă e cazul) iar în primavară poate lăsa locul de hibernare tuturor lucrurilor de care nu ai nevoie tot restul anului: schiuri, clăpari, sănii, cauciucuri de iarnă și tot ce îți ocupă spațiul de trăit.

Desigur, cei de la Euroministorage nu sunt specializați în păstrat copăcei. În schimb se pricep de minune să păstreze celelalte lucruri pe care le-am pomenit. Chiar și noi ne ținem la ei materialele pe care le folosim la acțiunile de voluntariat. De aceea ar fi mai bine să ne spui aici câți copăcei vrei să daruiești primavara asta persoanelor dragi și ne ocupăm noi de ei. Când dă caldura ne luăm uneltele de la Euroministorage și plecăm la plantat.

Dacă vrei, poți veni cu noi să ne ajuți să îi plantezi pe ai tăi. Îți garantăm că nimeni nu va scrijeli pe ei „Alex+Simona=LOVE”. Vor fi în sine un semn de iubire ce crește în timp.

 

Cicloteque

Bicicletele Cicloteque hibernează iarna aceasta la Otto

scris de Cicloteque pe 30-01-2012 în Reţeaua Cicloteque etichetat cu , , , , , , , , , ,

Otto Curier este noua locaţie în care bicicletele de la centrele de închiriere Cicloteque îşi fac somnul de frumuseţe pentru sezonul biciclist 2012, care va reîncepe din primăvară.

Otto este prima companie de curierat din România care oferă livrare până în ora 12:00 pentru corespondenţă şi ne-a pus la dispoziţie unul din depozitele sale generoase din Bucureşti. Spaţiul disponibil al lui Otto din capitală este de 2000 de metri pătraţi, iar alte 41 de locaţii aşteaptă să fie ocupate de tot felul de obiecte somnoroase în ţară. Pentru mai mult spaţiu şi corespondenţă rapidă, găseşti detaliile complete pe www.ottocurier.ro.

Odată cu regăsirea spaţiului, bicicletele s-au adăpostit şi visează liniştite acum la locurile înverzite din parc şi promenadele urbane pe care le vor face alături de bucureşteni începând cu sezonul cald. Anul trecut s-a pedalat binişor, iar numărul bucureştenilor care au urcat pe biciclete a crescut considerabil.

Din dormitorul lui Otto vă salutăm şi vă aşteptăm din nou pe www.cicloteque.ro şi în Reţeaua Cicloteque ca să ne închiriaţi!

Semnat – noi, bicicletele.

 

Cicloteque

25000 de ore în trafic și mii de leghe pedalate pe bicicletele Cicloteque

scris de Cicloteque pe 26-01-2012 în Biciclete, Biciclişti, Bike Culture, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Dragi bicicliști, bilanțul centrului de închirieri de biciclete Cicloteque pentru anul 2011 indică o creștere măricică a interesului pentru deplasarea alternativă pe două roți în capitală.

Rețeaua Cicloteque a înregistrat la cele 6 puncte de bike-sharing din București peste 10.000 de utilizatori în 2011, iar cele 400 de biciclete disponibile au fost închiriate de 25.000 de ori, media închirierilor fiind de 2,5 ore/utilizator.

Cantitatea de dioxid de carbon (CO2) economisită este de 76,5 tone, calculată conform algoritmului: 1 oră de închiriere a unei biciclete x 10 km parcurşi (media distanţei parcurse cu o bicicletă în Bucureşti într-o oră) x 150 gr CO2(media emisiilor de dioxid de carbon ale unui autoturism).

În al patrulea an de funcţionare al Cicloteque, Asociaţia MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank au deschis două noi centre în Parcurile Drumul Taberei (fost Moghioroş) şi Titan, cu sprijinul Primăriei Sectorului 6 , 3 și ALPAB, şi o staţie în apropierea Pieţei Romane, la Centrul Public al Fundaţiei Soros. Lor se adaugă punctele de închirieri biciclete din Bd. Mihail Kogalniceanu Nr. 36-46, la Facultatea de Drept, Parcul Tineretului, Intrarea Şincai şi Parcul Herăstrău.
Citește tot ››

Cicloteque

Am pedala ca la Sevilla

scris de Cicloteque pe 20-12-2011 în Advocacy, Biciclete, Biciclişti, Bike Culture, Comunitate, Reţeaua Cicloteque, VOCA etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

După ce a fost cu Cicloteque la Sevilla pentru ”Volunteers of Cycling Academy”(VOCA) în Programul Sectorial Grundtvig, reprezentanţii MaiMultVerde i-au întâlnit pe bicicliştii spanioli de la Asociaţia ”A Contramano(Pe Contrasens) la un tur demonstrativ pe două roţi şi o incursiune în rezolvarea principalelor probleme de infrastructură în ceea ce priveşte transportul alternativ din oraş.

Itinerariul a durat aproximativ trei ore pe o distanţă de 11.5 km şi a urmărit dezvoltarea zonelor pietonale, a infrastructurii destinate circulaţiei bicicletelor şi a transportului public, sau sistemele actuale de bike-sharing şi închirieri de biciclete din Sevilla.

Din anul 2004 până în prezent, traficul rutier şi infrastructura de transport din Sevilla a trecut prin schimbări majore, ce încurajează mijloacele de transport nepoluante şi deplasarea alternativă cu bicicleta. Dacă în 2004, rutele urbane pe care existau piste de biciclete numărau un total de 12 km, ele au crescut de zece ori până în anul 2010, însumând aproximativ 120 de km.

Printre deciziile guvernamentale care au facilitat accesul transportului alternativ urban, a deplasării nepoluante şi a unui stil de viaţă mai sănătos din Sevilla se numără crearea pistelor destinate bicicletelor şi plantările din marile parcuri, precum American Garden – un itinerariu botanic inedit, destinat parcurgerii cu bicicleta – promovarea mersului pe bicicletă prin intermediul transportului în comun cu autobuzele sau tramvaiul, închirierile promoţionale gratuite ale bicicletelor şi cele cu plată pe o perioadă mai îndelungată, crearea zonelor pietonale şi bicicliste în centrul oraşului sau în alte zone aglomerate din cauza traficului automobilelor.

Iată câteva din transformările care au avut loc cu ajutorul asociaţiilor şi grupurilor de promovare a mersului cu bicicleta din Sevilla, a autorităţilor, proiectanţilor şi societăţii civile:

  • transformarea zonelor aglomerate de circulaţia automobilelor în zone favorabile mersului cu bicicleta şi zone pietonale. Deoarece în centrul oraşului străduţele sunt înguste, autorităţile au decis să le transforme în străzi pietonale, destinate petrecerii timpului liber şi turismului.

Din anul 2007, în zona verde Cristina circulaţia automobilelor a fost interzisă, iar din 2009 acelaşi lucru s-a întâmplat şi în zona Los Remedios. Importante lucrări de infrastructură pentru crearea pistelor destinate bicicletelor pe trotuar şi pe străzi au avut loc în zona catedralei sau pe bulevardele centrale din zona Triana.

zona centrală Triana

zona verde Cristina

pistă de biciclete din Triana

  • crearea sistemelor de bike-sharing precum cel cu 180 de biciclete din staţia de autobuz Plaza de Armas, cu ajutorul căruia poţi utiliza gratuit bicicleta timp de o zi dacă foloseşti mijloace de transport în comun pentru a te deplasa într-o zonă centrală. Mai mult de 2500 de biciclete pot fi închiriate contra cost din staţiile de autobuz prin serviciile puse la dispoziţie la standurile Servici. Peste 30.000 de locuitori ai Sevillei şi din împrejurimi folosesc acest serviciu şi plătesc un abonament de 25 de euro pe an.

staţie de închirieri de biciclete Servici

sistem de bike-sharing în staţia de autobuz

  • introducerea facilităţilor pentru biciclişti în principalele instituţii prin crearea spaţiilor special amenajate (rasteluri, parcuri, service, etc.). Un exemplu elocvent este Universitatea din Sevilla, care oferă şi 400 de biciclete studenţilor care doresc să închirieze o bicicletă.

Pistele destinate bicicletelor din Sevilla sunt construite pe şosea şi trotuare (în funcţie de condiţiile de acces), au o lungime de 2.5 metri şi două benzi. În general se circulă pe o singură bandă în sensul de mers. Reţeaua interconectată a pistelor numără în total 130 de km şi ajunge până la periferia oraşului. În centru, majoritatea străzilor sunt pietonale şi nu au trasate piste pentru biciclete, dar se poate circula pe două roţi.

Mulțumim mult celor de la Asociația ”A Contramano” , care ne-au ghidat prin frumoasa Sevilla și ne-au împărtășit cu drag din pasiunea lor pentru pedalat și orașe cât mai verzi. Le urăm pedale ușoare în continuare.