Despre Cicloteque

Deschis în august 2008 ca o soluţie la problema transportului în Bucureşti, Cicloteque a pus la dispoziţia doritorilor un parc velo de 150 de biciclete, accesoriile necesare utilizării acestora (antifurt, cască de protecţie, mănuşi, genunchiere etc.) şi rasteluri pentru parcarea bicicletelor.

Cicloteque este primul centru de închirieri de biciclete din capitală şi s-a deschis în august 2008. Bicicletele au putut fi închiriate fie în baza unui abonament, fie în regim de agrement (fără abonament). Cicloteque este înfiinţat la iniţiativa MaiMultVerde şi este susţinut financiar de UniCredit Ţiriac Bank.

În 2009, Cicloteque a reuşit să atragă un număr de aproximativ 8000 de utilizatori, dintre care 1200 abonaţi şi 6800 utilizatori „de agrement” (cei care închiriază biciclete pentru câteva ore). Bicicletele au fost închiriate pentru un număr total de aproape 30.000 ore, ceea ce la o medie de 10 km parcurşi pe oră, reprezintă o economie de 45 tone de CO2 emise în atmosferă.

Comparativ cu 2008, anul deschiderii, numărul utilizatorilor şi a orelor de închiriere a crescut de trei ori, ceea ce demonstrează interesul bucureştenilor pentru acest mijloc de transport nepoluant.

Pentru utilizatorii de biciclete, Cicloteque a organizat şi susţinut mai multe evenimente (Ciclopromenada nocturnă, Bike Walk, Ziua fără maşini în oraşul meu, Ciclotura de toamnă, Concursul foto Cicloteque) şi a pus la dispoziţia doritorilor biciclete gratis pentru Noaptea Muzeelor şi Noaptea Institutelor Culturale.

Pe lângă infrastructura pusă la dispoziţia bicicliştilor de Primăria Bucureşti, 58 km de piste amenajate, Cicloteque a amplasat suporturi pentru parcarea bicicletelor (rasteluri) în 20 de locaţii importante din Capitală, dintre care amintim Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Ţăranului Român, Politehnică – Facultatea de Electronică, Cafeneaua Actorilor Universitate, Cladirea Ark din Calea Rahovei, Pavilionul UniCredit din Piaţa Victoriei, precum şi în parcurile Herăstrău, Cişmigiu, Tineretului, Carol şi Circului.

Pentru 2010, MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank, prin proiectul Cicloteque, deschid încă două noi centre în Bucureşti (în Parcul Tineretului şi Parcul Herăstrău), amplasează rasteluri pentru biciclete şi în alte puncte importante din oraş, continuă colaborarea cu Primăria Municipiului Bucureşti pentru îmbunătăţirea infrastructurii pentru biciclişti şi reglementarea dotării obligatorii a clădirilor publice cu rasteluri, şi vor susţine evenimente şi proiecte cicliste.

În 2011, Cicloteque a extins serviciile de închirieri de biciclete şi a devenit cu adevărat o reţea de bike-sharing prin deschiderea a două noi centre în Parcul Titan şi Parcul Drumul Taberei. Astfel, utilizatorii pot pedala nu doar în centrul capitalei, ci şi în cartierele mai îndepărtate. Patru sute de biciclete Cicloteque pot fi acum închiriate la tarife standard şi reduse, iar apoi returnate în oricare dintre cele 5 centre ale reţelei.

MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank propun o soluţie directă de transport alternativ pentru a reduce emisiile cauzate de traficul rutier.La 10 kilometri parcurşi, o bicicletă va reduce dioxidul de carbon pe care l-ar fi emis un autovehicul pe aceeaşi distanţă cu 1500 de grame. Folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ pentru deplasarea în oraş este deja o măsură adoptată eficient în foarte multe capitale europene, iar Bucureştiul a păşit de curând pe acelaşi drum.