Închirieri biciclete gratuite și la jumătate de preț cu Cicloteque în Săptămâna Mobilității Europene

scris de Cicloteque pe 21-09-2012 în Biciclete, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

De Ziua europeană fără mașini din Săptămâna Mobilității Europene avem surprize și cadouri cu două roți la închirierea bicicletelor din Rețeaua Cicloteque din București și Oradea.

Cicloteque se alătură sâmbătă, 22 septembrie și duminică, 23 septembrie, comunității europene a promotorilor deplasării cu mijloace de transport nepoluante și vă invită să veniți la centre ca să pedalați și să vă bucurați de super-ofertele aniversare:

  • abonații Cicloteque care au cont pe cicloteque.ro vor primi o oră gratuită de pedalat bicicletele noastre sâmbătă între orele 12.00 – 18.45. Ei își pot rezerva online bicicleta în urma autentificării în cont pe www.cicloteque.ro!
  • utilizatorii care nu au încă un cont Cicloteque, dar au închiriat în trecut biciclete direct de la centrele din București sau Oradea vor avea posibilitatea să închirieze biciclete la jumătate de preț (reducere 50% din tariful ‘Închiriere Test’)
  • cei care nu au închiriat până acum biciclete Cicloteque și nu au un cont, dar vor să încerce serviciul de închirieri de ‘Ziua fără mașini’ sunt așteptați cu drag la oricare dintre cele 6 centre din țară și vor primi o oră gratis la o oră închiriată cu plată* (tarif normal).
*tarifele pentru care se aplică reduceri și gratuități pot fi consultate la www.cicloteque.ro/oradea/tarife/ (Oradea) și www.cicloteque.ro/tarife (București). Centrele Cicloteque din Oradea și din capitală sunt deschise sâmbătă și duminică, 22 și 23 septembrie 2012, între orele 12.00-20.00.
Săptămâna Mobilității Europene se desfășoară în toate marile orașe de pe continent și trage un semnal de alarmă asupra poluării cu gaze de eșapament provenite prin folosirea excesivă a automobilelor.

În prezent, aproape 40 % din emisiile de dioxid de carbon provenite din sectorul transporturi sunt produse de utilizarea autovehiculelor personale pentru deplasarea în mediul urban. Alternativa unui transport eficient și curat – transportul în comun sau mersul pe bicicletă – ar putea contribui la reducerea substanţială a aglomerării traficului rutier, poluării aerului, îmbolnăvirilor şi zgomotului.

 

Prin serviciile centrului de bike-sharing CiclotequeMaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank propun o soluţie directă de transport alternativ pentru a reduce emisiile cauzate de traficul rutier.La 10 kilometri parcurşi, o bicicletă va reduce dioxidul de carbon pe care l-ar fi emis un autovehicul pe aceeaşi distanţă cu 1500 de grame. Folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ pentru deplasarea în oraş este deja o măsură adoptată eficient în foarte multe capitale europene, iar Bucureştiul a păşit de curând pe acelaşi drum.

Vă așteptăm cu drag la pedale pe 22 septembrie!

Vedete pe biciclete la centrele Cicloteque: Raluca Lăzăruț, Gianina Corondan și Vladimir Drăghia!

scris de Cicloteque pe 17-09-2012 în Prin oraş, Reţeaua Cicloteque etichetat cu , , , , , , , , , ,

Dragi utilizatori Cicloteque, cei mai mulți dintre voi, cei care ați închiriat în ultima lună biciclete de la Cicloteque, au aflat surprizele pe care le-am ‘complotat’ alături de vedetele, susținătorii și prietenii Rețelei Cicloteque.

Timp de câteva ore, în diferite zile ale săptămânii, Raluca Lăzăruţ (Kanal D), Gianina Corondan şi Vladimir Drăghia au luat locul operatorilor din centre şi le-au făcut treaba, în scopul de a promova mersul pe bicicletă şi beneficiile acestuia.

Cei care au vrut să se plimbe cu bicicleta prin Parcul Herăstrău s-au întâlnit cu Gianina şi Raluca, de la care au putut închiria acest mijloc de transport nepoluant. Timp de câteva ore, vedetele au discutat cu utilizatorii mai vorbăreţi, au operat închirierile în sistemul Cicloteque, au verificat bicicletele ca să se asigure că totul este în regulă şi apoi le-au înmânat utilizatorilor.

În Parcul Tineretului, Vladimir Drăghia a luat locul operatorului la centru şi a ţinut neapărat să testeze bicicletele Cicloteque pentru a se asigura că funcţionează perfect.

________________________________

Centrele sunt deschise în fiecare zi a săptămânii între orele 12.00 şi 20.00. Închirierea bicicletelor se poate face direct în centre şi online pe site-ul www.cicloteque.ro, urmând trei paşi simpli: înregistrarea, crearea unui cont şi plata prin e-payment sau online banking. Tarifele sunt foarte avantajoase: 10 lei/oră pentru închiriere test sau 2 lei pe oră pe baza unui abonament.

Împreună cu bicicleta, utilizatorul primeşte şi echipamentul de protecţie necesar (antifurt, cască de protecţie, genunchiere, mănuşi). Pentru studenţi, şomeri şi pensionari, tarifele sunt reduse la jumătate. După închiriere bicicletele pot fi returnate în oricare dintre centrele Cicloteque deschise.

:: citește mai multe din Comunicatul de Presă

:: vezi mai multe fotografii pe Facebook

 

Începând cu Ziua Mediului, surprizele se ţin lanţ pentru abonaţii Cicloteque

scris de Cicloteque pe 03-06-2011 în Comunitate, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , , ,

Cu ocazia Zilei Mediului, Cicloteque pregăteşte abonaţilor din Reţea multe surprize numai bune de pedalat şi de ‘aerisit’ oraşul prin deplasarea alternativă pe două roţi.

Aşadar duminică, 5 iunie 2011, de Ziua Mediului, 20 de abonaţi Cicloteque nu vor plăti închirierea bicicletelor şi se vor putea plimba câte ore doresc prin centrul capitalei sau în împrejurimile acesteia.

Cei 20 de abonaţi vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi dintre abonaţii care deţin un cont Cicloteque. Dacă nu ai un cont, înregistrează-te aici!

Mai mult, alţi 60 de abonaţi vor primi, tot prin tragere la sorţi, ore gratis de închiriat şi în alte zile ale sezonului biciclist 2011.

Haideţi să sărbătorim anul acesta Ziua Mediului la pedale, alături de familia bicicliştilor Cicloteque. Planetei şi tuturor abonaţilor noştri le urăm cu drag ”La Mulţi Ani!”

 

 

Biciclete Cicloteque te aşteaptă în Parcul Herăstrău!

scris de Cicloteque pe 06-05-2011 în Biciclete, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , , , ,

Hai la plimbare în Parcul Herăstrău cu o bicicletă închiriată din Reţeaua Cicloteque, ca să te bucuri de mişcare la iarbă verde!

Centrul Cicloteque din Parcul Herăstrău, pe Bd. Aviatorilor, intrarea Charles de Gaulle, a treia alee,  deschide din nou porţile şi sezonul de biciclit în unul din cele mai iubite parcuri ale bucureştenilor.

Găseşti bicicletele gata de plimbare de luni până duminică, între orele 10:00 – 22 :00. Obţii reduceri şi variante avantajoase de închiriere cu ”plata din contul Cicloteque”, iar pentru închirieri ocazionale poţi încerca varianta ”Închiriere Test”.

Pentru mai multe detalii şi alegerea variantei potrivite de închiriere a bicicletei, vizitează secţiunea Tarife! Află de ce e avantajos să ai mereu contul încărcat şi cum poţi accesa tarifele standard şi reduse.

Bicicletele pot fi închiriate şi restituite, după plimbare, în oricare din cele 3 centre din Reţeaua Cicloteque: Bd. Mihail Kogalniceanu Nr. 36-46, la Facultatea de Drept, Parcul Tineretului, Intrarea Şincai şi Parcul Herăstrău.

Vă aşteptăm cu drag la o plimbare pe două roţi în Parcul Herăstrău!

 

Reţeaua Cicloteque se deschide în sezonul 2011!

scris de Cicloteque pe 31-03-2011 în Biciclete, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Primul centru autofinanţat de închirieri de biciclete din capitală, Cicloteque, declară deschis sezonul de ”biciclit”: de la 8 aprilie 2011, cele trei centre din Reţeaua Cicloteque sunt deschise şi vă aşteaptă la plimbări pe două roţi prin urbe!

Ne găseşti de luni până duminică, între orele 10:00 – 22 :00, la centrele din Bd. Mihail Kogalniceanu Nr. 36-46 > Facultatea de Drept, Parcul Tineretului> Intrarea Şincai şi Parcul Herăstrău > Bd. Aviatorilor, intrarea Charles de Gaulle – a treia alee.

  • Poţi închiria online o bicicletă dacă te înregistrezi, îţi faci cont Cicloteque şi plăteşti prin e-payment sau online banking, prin intermediul site-ul nostru – www.cicloteque.ro.
  • Bicicletele pot fi închiriate şi restituite, după plimbare, în oricare din cele 3 centre din Reţeaua Cicloteque.
  • Avem reduceri şi variante avantajoase de închiriere pentru închirieri cu ”plata din contul Cicloteque”, iar pentru închirieri ocazionale poţi încerca şi varianta ”Închiriere Test”.
  • Pentru mai multe detalii şi alegerea variantei potrivite de închiriere a bicicletei, vizitează secţiunea Tarife! Află de ce e avantajos să ai mereu contul încărcat şi cum poţi accesa tarifele standard şi reduse

300 de biciclete Cicloteque te aşteaptă să le plimbi, pregătite la cele mai bune standarde de funcţionare, cu revizia de iarnă făcută în spaţiul de depozitare de la Euro Mini Storage.

Cicloteque este un proiect demarat din august 2008 de MaiMultVerde şi UniCredit Țiriac Bank, în parteneriat cu Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement a Primăriei Municipiului Bucureşti şi cu Universitatea din Bucureşti, şi propune o soluție directă de transport alternativ pentru a reduce emisiile cauzate de traficul rutier.

Începând de vineri, 8 aprilie  2011, Cicloteque redeschide porţile. Aşteptăm cu nerăbdare cât mai mulţi biciclişti pe străzile bucureştene şi în acest an şi vă urăm deja tradiţionalul ”Spor la pedale!”

 

 

Scrie o poveste cu biciclete şi câştigi o bicicletă Electra la concursul Cicloteque!

scris de Cicloteque pe 17-09-2010 în Biciclete, Concurs, Gadgets etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , ,

Cu ocazia ”Săptămânii Mobilităţii Europene” (16-22 septembrie), Cicloteque te invită la concursul de scris poveşti cu biciclete.

Trimite un text de maximum 15 rânduri în care ne povesteşti un gând sau o întâmplare cu bicicleta ta sau a altora, pe tema ‘mobilitate urbană pe două roţi‘, la adresa ioan [at] maimultverde.ro – cu subiectul ‘concurs cicloteque‘ – până miercuri, 22 septembrie, ora 23:59. Scrie numele tău întreg (autorul poveştii) şi vârsta, lasă şi un nr. de telefon ca să te putem contacta mai rapid.

Premiul cel mare este o bicicletă Electra (modelul Coaster 1 – Alloy – silver metallic), oferită de Infracons – reprezentant al mărcilor ‘bicicliste’ de cea mai bună calitate. (Electra, Pashley, Yakkay, Brompton, Saracen)

Cea mai drăguţă poveste câştigă bicicleta şi va fi publicată integral pe blogul cicloteque.ro. Alte nouă poveşti vor fi premiate cu conturi şi abonamente de închirieri de biciclete în Reţeaua Cicloteque, sau tricouri Cicloteque.

Pune mâna pe taste şi gândul la pedale ca să-ţi asiguri mobilitatea urbană cu o superbă bicicletă Electra de la Infracons SRL şi bicicletele Cicloteque! Scaneaz-o din condei dacă e nevoie, dar trimite povestea ta mobilă până la finele Săptămânii Mobilităţii Europene!

_________________________________________________________

Condiţii de participare:

În concurs se poate înscrie orice cetăţean român cu domiciliul în România, cu excepţia angajaţilor MaiMultVerde, angajaţilor Cicloteque, a rudelor lor de gradul I, precum şi a altor persoane asociate concursului.

Evaluare:

Lucrările înscrise în concurs sunt apreciate dupa criteriile:
• încadrarea în temă
• creativitate
• originalitate.

Calendar:

  • Perioada de înscriere: 17-22 septembrie 2010
  • Jurizare: 23- 27 septembrie
  • Anunţarea câştigătorilor (şi a modalităţii de intrare în posesie a premiilor): 28 septembrie 2010

Drepturile de autor:

Materialele înscrise trebuie să respecte legea drepturilor de autor, precum şi drepturile de proprietate intelectuală şi drepturile exclusive de orice altă natură recunoscute de lege. Participantul trebuie să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra materialelor înscrise în concurs sau să deţină drepturile corespunzătoare de utilizare cu privire la acestea.

Participantul este unic responsabil asupra oricăror consecinţe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a înscrierii materialelor în acest concurs. Participanţii păstrează drepturile de autor asupra materialelor. Materialul desemnat câştigător va fi publicat integral pe www.cicloteque.ro/noutati

Politica de confidenţialitate:

Datele personale ale participanţilor sunt confidenţiale şi vor fi folosite doar pentru desfăşurarea normală a concursului. Fiecare înscris cu materiale eligibile pe tema concursului va primi un e-mail de confirmare a primirii lucrării în concurs de pe adresa de înscriere: ioan [at] maimultverde.ro.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a refuza participarea oricărui tip de material la concurs pe motiv de neconcordanţă cu tema concursului.

Vă mulţumim!

Ia-ţi carnetul de biciclist cu Cicloteque!

scris de Cicloteque pe 27-07-2010 în Biciclişti, Concurs, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu , , , , , ,

Cicloteque îţi dă ocazia să arăţi că eşti biciclist cu acte în regulă şi te provoacă să dai de carnet!

Urcă miercuri, 28 iulie, de pe la 18:00 pe Motoare la Adfel ca să demonstrezi că, practic, ştii să mişti din ghidon şi, teoretic, ştii câte ceva şi din codul rutier pe două roţi.

Efortul nu-ţi rămâne nerăsplătit: primeşti permisul de biciclist – categoria G de la ”ghidoane grele” – şi cont de membru Cicloteque.

Te aşteptăm la examenul de sală şi cu poligonul pregătit, în faţa onorabilului public prezent la Adfel, să arăţi tuturor că eşti biciclist în toată regula. Succes!