Noutăţi Cicloteque
Tu vezi pistele de biciclete din oraş?
scris de Cicloteque pe 13-03-2012 în Advocacy, Biciclete, Comunitate, Unde pedalăm etichetat cu Biciclete, bucuresti, geo bate saua, mihai tatulici, piste de biciclete, piste pentru biciclete, realitatea tv, tu vezi orasul:: via campania Tu vezi oraşul? de Realitatea Tv
Ne place Bast!
scris de Cicloteque pe 24-02-2012 în Bike Culture etichetat cu aglomeratie, bast, Biciclete, biciclisti, bucuresti, facebook, ilustratie, pedalat, pixeli, trafic, welcome to bucharestDacă eşti biciclist şi ai pedalat vreodată prin aglomeraţiile urbane din România n-are cum să nu-ţi placă Bast, aka Sebastian Luca. L-am găsit pe Facebook şi i-am admirat ilustraţiile, care înşiră ochilor poveştile pitoreşti din viaţa cotidiană a bicicliştilor bucureşteni. Ne-am identificat cu pofta lui de pedalat pixeli şi sarcasmul asumat din spatele ei.
Din seria ”Welcome to Bucharest”:
Bicicliștii capitalei cer infrastructură reală pentru biciclete
scris de Cicloteque pe 06-02-2012 în Advocacy, Biciclete, Biciclişti, Bike Culture, Comunitate, Masa critică etichetat cu Biciclete, biciclisti, capitala, comunitatea biciclistilor, cultura biciclista, deplasare alternativa, infrastructura reala, piste de biciclete, piste pentru biciclete, problemele pistelor bucuresteneE iarnă cruntă afară, dar bicicliștii nu au ezitat să urce în șa, să se întâlnească și să discute despre viitorul pe două roți al capitalei și a altor orașe mari din țară. Motivul principal pentru care bicicliștii s-au activat în miez de iarnă este necesitatea stringentă de a avea condițiile minime și necesare pentru deplasarea civilizată în trafic.
Problema lipsei pistelor de biciclete la standarde europene din București este binecunoscută și a ajuns chiar și peste granițe, cu toate că soluțiile propuse de comunitatea bicicliștilor sunt pertinente și aplicabile. Bicicliștii sunt deja o masă critică deloc de neglijat, iar valorile promovate de cultura biciclistă au la bază crearea unei lumi urbane mai împăcate cu protecția mediului și nevoile de deplasare în timp real.
Cele mai bune lucrări și intervenții de street-art cu biciclete în 2011
scris de Cicloteque pe 07-01-2012 în Bike Culture etichetat cu arta, arta vizuala contemporana, Biciclete, ciprian homorodean, colaj, dan perjovschi, DIY, graffitti, interventie urbana, romanian papergirl, stencil, street-artBicicletele ies în stradă în diversele lor forme și dimensiuni, care atrag și familiarizează privirile trecătorilor cu mijlocul de transport alternativ pe două roți. Arta de stradă, publicațiile sau instalațiile de artă vizuală contemporană, au promovat mersul pe bicicletă în stilul caracteristic, creativ și surprinzător.
Iată o listă cu cele mai reușite dintre ele anul trecut:
1. Marcajul Bicicletă vs. Automobil
2. Blocul biciclist
3. Bicicleta- căluț DIY
Piste de biciclete construite ca la carte pe strada Buzești
scris de Cicloteque pe 06-01-2012 în Biciclete, Prin oraş etichetat cu automobile, Biciclete, bucuresti, buzesti, capitala, freerider.ro, piste de biciclete, piste pentru bicicleteDin capitolul ”deci se poate”, aflăm de pe freerider.ro că pe proaspăt renovata arteră Buzești din capitală au fost trasate piste destinate bicicletelor.
Pistele arată bine, sunt trasate cu alb pe o singură bandă, dar e destul spațiu să depășești o altă bicicletă și, cel mai important, sunt trasate pe stradă, nu pe trotuar. Frumos și firesc, motiv pentru care încurajăm autoritățile să procedeze astfel și pentru celelalte străzi bucureștene. Bravos!
Rămâne însă veșnica problemă a mașinilor parcate pe piste și a blocajelor provocate de participanții în trafic pe 4 roți, dar sperăm să ajungem la o înțelegere măcar până la primăvară, când dă căldura și se înmulțesc și cei cu 2 roți;). S-auzim de bine!
Mai curate decât mașinile
scris de Cicloteque pe 16-12-2011 în Bike Culture etichetat cu activism, automobil, Biciclete, biciclisti, bike not as dirty, Brazilia, brazilieni, masini, reducerea emisiilor de co2, stencilLa propriu și la figurat, e simplu să-ți dai seama că bicicleta e mijlocul de transport mai curat în comparație cu automobilul. Dacă mai punem la socoteală noxele versus reducerea emisiilor de CO2 prin pedalat, chiar că se alege praful:)
Câțiva bicicliști activiști din Brazilia dovedesc diferența imaculată de clasă dintre cele două mijloace de transport urban printr-un stencil care nici măcar nu lasă urme de vopsea. Mesajul – ”Bike não suja tanto”, adică un fel de ”Bicicletele nu-s așa murdare”. Fiți atenți aici:
Doza de energie reciclată la Red Bull Art of Can
scris de Cicloteque pe 11-10-2011 în Prin oraş etichetat cu Biciclete, bucuresti, can, cicloteque, doza, energie, piata george enescu, reciclare, red bull, red bull art of can, romaniaLa o plimbare prin oraş, e imposibil să nu observi din şa energia pe care o emană expoziţia obiectelor tridimensionale, construite din doze reciclate de Red Bull în Piaţa George Enescu. Red Bull Art of Can România este atât o galerie de artă contemporană care pune la treabă spiritele creative şi spiritul de observaţie al trecătorilor, cât şi un exemplu minunat despre cum pot fi refolosite deşeurile în scopuri estetice, ca sculpturi sau mobilier urban.
Red Bull Art of Can ofera o platformă pentru oricine doreşte să îşi exploreze talentul creativ indiferent de vârstă. Artişti, studenţi, bunici, cu toţii au fost invitaţi să îşi trimită creaţiile, fără restricţii de imaginaţie. Anul 2011 este primul an în care platforma se dezvoltă şi în Bucureşti, şi poate fi vizitată în până pe 23 octombrie, între orele 10.00-20.00, în Piaţa George Enescu din faţa Ateneului.
Dacă vreţi să vizitaţi galeria dozelor reciclate pe bicicletă, Cicloteque vă pregăteşte în curând o surpriză cu rastel:) Vin-o să le vezi şi cu artă să te energizezi!
Cicloteque prelungește programul de pedalat în perioada Festivalului George Enescu
scris de Cicloteque pe 30-08-2011 în Biciclete, Biciclişti, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque, Unde pedalăm etichetat cu Biciclete, bucuresti, capitala, centre de inchirieri biciclete, concerte, festivalul george enescu, george enescu festival, inchirieri biciclete, magia exista, melomani pe biciclete, miezul noptii, muzica, pe biciclete, program prelungit, reteaua ciclotequePentru că magia dintre melomani și deplasarea pe două roți există, centrul de închirieri de biciclete Cicloteque susține Festivalul George Enescu din perioada 1-25 septembrie în București, prin programul prelungit până la miezul nopții la centrele de închirieri din Rețea.
Așadar, dragi bicicliști melomani, vă așteptăm cu centrele deschise în fiecare zi din luna septembrie, de luni până duminică între orele 10.00 – 00.00 (până în data de 25.09.2011), să închiriați o bicicletă care să vă poarte lin prin capitală la concertele preferate.
Bicicletele Cicloteque sunt companionii perfecți și silențioși până la sala de concert, așa că în septembrie vă încurajăm să încercați experiența muzicală cu ghidon la Festivalul George Enescu. Vă urăm la cât mai multe pedale muzicale!
Închiriază de la Cicloteque şi câştigi o bicicletă Electra
scris de Cicloteque pe 19-07-2011 în Biciclete, Concurs, Reţeaua Cicloteque etichetat cu 30.000, abonati Cicloteque, Biciclete, cicloteque, cicloteque.ro, concurs, electra, inchirieri biciclete, Infracons, premii, reteaua cicloteque, utilizatori ciclotequeÎncepând din iulie, premiem utilizatorii care închiriază biciclete în Reţeaua Cicloteque: cel de-al 30.000-lea utilizator va primi cadou o bicicletă Cruiser Electra neagră, dacă câştigătorul este băiat, sau roz dacă este fată.
Dacă închiriezi o bicicletă Cicloteque în perioada următoare, intri automat în concurs şi ai şansa să fii al 30.000-lea norocos care o va lua acasă pe superba Electra. În prezent, în sistemul Cicloteque s-au înregistrat peste 28.000 de utilizatori, astfel încât câştigătorul bicicletei va fi premiat la finalul lunii iulie.
Până la finalul sezonului de închiriat biciclete de anul acesta, vrem să răsplătim bicicliştii capitalei care susţin mersul pe două roţi, oferindu-le şansa să câştige propriile biciclete.
Utilizatorii înregistraţi deja în sistem sau cei noi care închiriază o bicicletă din centrele Cicloteque din Parcurile Herăstrău, Tineretului, Drumul Taberei şi Titan şi de la Facultatea de Drept au şansa să fie câştigători dacă închiriază biciclete în perioada următoare.
Promoţia Electra va fi valabilă până la finalul sezonului de mers cu bicicleta, urmând ca cei doi parteneri, Cicloteque şi Infracons SRL, să premieze şi alţi utilizatori Cicloteque. Pentru mai multe detalii despre concurs şi premierea norocosului biciclist Cicloteque, citeşte şi regulamentul concursului.
Spor la închiriat şi la câştigat!
:: află mai multe din comunicatul de presă
Zâmbete şi biciclete pentru copiii din Ruginoasa
scris de Cicloteque pe 06-06-2011 în Biciclete, Reţeaua Cicloteque etichetat cu 1 iunie, Biciclete, colegiul national roman voda, copii, copii din familii nevoiase, eliza chirila, elops city, fundatia dinu patriciu, maimultverde, neamt, ruginoasa, zambet si bucurie, ziua copiluluiZece biciclete Cicloteque care s-au plimbat alături de iubitorii mersului pe două roţi la deschiderea primului centru de închirieri din capitală, în sezonul de vară 2008, şi-au luat ‘concediu’ la Ruginoasa, jud. Neamţ, fiind oricum înlocuite cu succes de noile Elops City.
Bicicletele au ajuns acolo de 1 iunie -Ziua Copilului, în căutarea unor princhidei biciclişti care visau la ele demult.
Iniţiativa aparţine unor eleve ale Colegiului Naţional ”Roman Vodă”, care au reuşit să aducă fericire pe chipurile copiilor ce provin din familii nevoiaşe din comuna Ruginoasa, de ziua lor.
La ”1 Iunie – Zâmbet şi bucurie!”, copiii au fost premiaţi pentru amenajarea şi plantarea unei grădiniţe cu flori în şcoala din comuna lor, cu sprijinul MaiMultVerde şi a Fundaţiei Dinu Patriciu.
Cele zece biciclete Cicloteque sunt pe mâini bune şi vor ajuta copiii să pedaleze mai uşor până la şcoală. Mulţumim Elizei Chirilă pentru ocazia pe care ne-a dat-o să facem un cadou frumos copiilor, care merită mai multe zâmbete în fiecare zi. Să le pedalaţi sănătoşi şi frumoşi!