Mergi cu bicicleta? Participă la recensământul bicicliștilor!

scris de Cicloteque pe 11-02-2013 în Advocacy, Biciclişti, Comunitate, Reţeaua Cicloteque etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

-2E timpul să aflăm câți bicicliști și bicicliste sunt în România. Câți bicicliști suntem? este întrebarea din spatele proiectului care vrea să ofere o cifră reprezentativă și cu valoare reală a numărului de bicicliști autohtoni.

Te numeri printre ei? Atunci e important să intri pe www.catibiciclistisuntem.ro și să completezi în maximum 5 minute chestionarul biciclistului urban. Indiferent că pedalezi zilnic sau ocazional, că deții propria bicicletă sau te plimbi cu cele de la centrele de închiriat sau prieteni, te invităm să îți înscrii efortul cu pedale pe site!

  • De ce vrem să răspundem la întrebarea ”Câți bicicliști suntem?”

Pentru că nicio autoritate dintre cele avizate nu o face… Pentru că e important să știm câți suntem ca să ne putem obține și apăra drepturile de mobilitate în traficul rutier, garantate prin lege. Nu în ultimul rând, pentru că bicicliștii pot crea un viitor mai sănătos împreună, fără poluare, aglomerație și claxoane, sau oameni stresați de deplasare.

În România nu există nici un fel de statistică referitoare la numărul de bicicliști înregistrați la nivel urban. Iar asta ne face vulnerabili în fața nepăsării autorităților. Un recensământ al bicicliștilor ne poate face mai vizibili pentru toți cei din jur.

  • Efecte negative ale lipsei recensământului bicicliștilor

-1Lipsa unor cifre oficiale și concrete referitoare la numărul bicicliștilor din orașele din România este principalul motiv pentru care investițiile în infrastructuri adecvate ( piste de biciclete pe șosea, rasteluri, semafoare etc.)  întârzie să se producă. Institutul Național de Statistică nu deține nici un fel de cifre oficiale referitoare la câți folosim bicicleta ca mijloc alternativ de transport în mediul urban. “O trecem (n.r. problema lipsei unor date statistice) pe ordinea de zi la următoarea ședință. Sperăm să se rezolve”, ne spune Ileana Stroia, de la biroul de statistică al INS.

Această lacună de contabilitate este adesea folosită ca pretext de reprezentanți ai administrației publice pentru a justifica lipsa investițiilor în infrastructură pentru bicicliști. Reamintim cazurile declarațiilor lui Carmen Dincă, purtător de cuvânt al Administrației Străzilor, sau primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.

  • Efecte pozitive ale participării tale la recensământ

Prin intermediul platformei catibiciclistisuntem.ro, intenționăm să realizăm un recensământ cât mai fidel al bicicliștilor din marile orașe ale României. Disponibilitatea unor cifre statistice concrete este de folos atât municipalităților pentru a dezvolta infrastructuri ce țin cont de această realitate socială, cât și grupurilor de lobby care pot opera cu date palpabile atunci când solicită celor dintâi drepturi mai multe pentru bicicliști. Nu în ultimul rând, cifrele acestui recensământ sunt de folos fiecărui biciclist ca răspuns atunci când are sentimentul că este perceput și tratat ca un personaj exotic în traficul urban.
Click here
Recensământul online al bicicliștilor de pe www.catibiciclistisuntem.ro este o inițiativă Portocala Mecanică, cu sprijinul Cicloteque, Tribul, Bița Color, CBB, Bate Șaua să Priceapă Iapa, FreeRider, DirtBike, SKirt Bike, Kite Bike, TOTB.ro, Turific!, Cycling Romania, Veloruția, Green Revolution, Pegas, La Vita e Velo.

:: înscrie-te pe catibiciclistisuntem.ro

 

 

 

 

Două roţi, două pedale şi o lume

scris de Cicloteque pe 08-11-2011 în Biciclete, Concurs, Reţeaua Cicloteque etichetat cu , , , , , , ,

Când Iulia a ajuns la Cicloteque din Parcul Herăstrău într-o seară friguroasă de octombrie, centrul se închisese de mai bine de o oră. Iniţial a crezut că-i o glumă proastă, apoi a plecat acasă înfuriată.

A doua zi, Iulia a revenit la centru şi s-a plimbat cu bicicleta prin Herastrău, ocazie cu care şi-a amintit de primul Pegas din copilărie. Aflaţi povestea reportajului ei la concursul de reportaje lansat de Cicloteque, împreună cu Fundaţia Soros şi Portocala Mecanică.

Prima mea bicicletă a fost un Pegas. Un Pegas second hand cu şaua puţin ruptă. Dar acest lucru nu a contat. Pentru mine acel Pegas a reprezentat un vis devenit realitate. Şi eu am fost printre copiii care şi-au dorit o bicicletă din primul moment în care au încercat una şi au văzut ce însemnă viaţa pe două roţi. Am învăţat să merg cu bicicleta de la 5 ani. La început am folosit o bicicletă mare a unor vecini. Îmi amintesc şi acum cât de greu îmi era să ajung la pedale şi să ridic piciorul suficient pe sus pentru a-l da peste cadrul. Şaua era mult prea sus şi nu reuşeam să ajung la ea, însă era fericită că puteam pedala.

Şi acum ţin minte senzaţia de bucurie care m-a cuprins în momentul în care am reuşit să-mi menţin echilibrul şi să merg singură, fără ca nimeni să mă ţină de la spate. A fost mai greu în momentul în care am încercat să pun frână. M-am oprit forţat într-un pom. Am căzut şi mi-am julit genunchii. Dar asta nu a contat. Eram fericită că puteam merge pe bicicletă. Şi în momentul respectiv asta era tot ce conta.

Peste câteva luni tatăl meu mi-a cumpărat un Pegas. Îmi amintesc cum într-o seara m-a chemat şi mi-a spus că are ceva pentru mine. M-a condus în hol şi acolo am văzut ceva acoperit cu o pătură. Am întrebat ce este şi tatăl meu a spus că e un cadou cu ocazia împlinirii vârstei de 8 ani. Înainte de a mă uita sub pătură am ştiut că e vorba de o bicicletă. Nu a fost greu să ghicesc. În utimele luni şi ani tatăl meu numai asta a auzit: “Tati, când îmi cumperi şi mie o bicicletă ? Îmi doresc atât de mult!”. Când am văzut ce se afla sub pătură mi-am îmbrăţişat tatal şi i-am mulţumit. Apoi nimeni n-a
mai reuşit să mă desprindă de bicicletă.

Am analizat-o centimetru cu centimetru, am pus mâna pe coarne, pe şa, pe ghidon, pe roţi, am atins pedalele, apoi m-am urcat pe ea. Am ramas ore în şir pe bicicletă pana când mama mea, îngrijorată, a reuşit să mă convingă cu greu că e timpul să mă duc la culcare. În acea noapte m-am culcat cu gândul că în ziua următoare mă voi plimba cu bicicleta. Am adormit cu zâmbetul pe buze. A doua zi am fugit în pijamale să văd dacă bicicleta mai este acolo. Îmi era teamă ca totul să nu fi fost doar un vis. Voiam să mă asigur că bicicleta era acolo, în hol, aşteptându-mă. Când am văzut-o am simţit cum o senzaţie de bucurie m-a inundat din creştet până-n vârful tălpilor. Am mers în faţa ei şi am atins-o cu emoţie. Era reală. Mi-am facut rapid curaj şi am pus mâinile pe coarne şi am scos-o afară, în stradă. Înainte de a mă urca pe ea am privit-o încă o dată şi am respirat adânc.

Când am dat prima pedală am simţit că mă aflu deasupra pământului, ca şi cum aş zbura. Mi-a plăcut la nebunie acestă senzaţie. Am dat ture din nou şi din nou până am uimit toţi vecinii de pe stradă. Pentru prima data în viaţă iubeam ceva atât de mult încât nu mă înduram să mă despart de acel lucru. Şi acel lucru era un Pegas cu două roţi. Erau două pedale care îmi ofereau viziunea unei lumi în care zborul era posibil. Am descoperit atunci că fericirea se află uneori la două pedale distanţă.

(de Iulia Cimpoeru)