Noutăţi Cicloteque
Bicicliștii clujeni au dat în judecată Primăria Cluj-Napoca
scris de Cicloteque pe 04-01-2012 în Advocacy, Biciclişti etichetat cu autoritati, ccn, fondul de mediu, fonduri, informatii, instanta, interes public, judecata, piste de biciclete, piste pentru biciclete, primaria cluj-napoca, radu miteanFiindcă Primăria a refuzat să ofere la timp informații despre amenajarea pistelor destinate bicicletelor din Cluj, Clubul de Cicloturism “Napoca” a apelat la instanță ca să obțină informațiile de interes public.
„Termenul legal de răspuns la cererea CCN depusă conform Legii 544 / 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, înregistrată la Primarie cu nr. 327443/44/15.11.2011, a expirat încă din luna noiembrie 2011, moment în care puteam deja să ne adresam justiției.
Cum și în trecut ne-am confruntat cu asemenea refuzuri, iar caracterul lor abuziv a fost constatat și de catre justiție, care ne-a acordat câștig de cauză în procesele intentate în trecut Primăriei pe această temă, suntem nevoiți să luăm în calcul și introducerea personală în cauză a celor responsabili și chiar formularea unor plângeri penale la adresa celor vinovați.
Primul termen de judecată în dosarul 11116 / 117 / 2011 aflat pe rolul Tribunalului Cluj este în 16 ianuarie 2012 și sperăm ca instanța să constate încă de la prima înfățișare că refuzul tacit al Primariei este ilegal. Ne-am dori totuși ca, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, Primăria să furnizeze informațiile solicitate înainte de data judecății și deci să nu mai fie nevoie să fie forțată prin justiție să respecte legea”, a declarat Radu Mitean, directorul CCN.
Nu este prima dată când Asociația turistică civică și ecologistă intervine pentru a rezolva o problemă de interes public. Problema pistelor de biciclete din marile orașe din România este pe departe de a fi rezolvată, cu toate că resurse financiare considerabile au fost puse la dispoziție autorităților locale pentru amenajarea pistelor prin intermediul Fondului de Mediu.