Noutăţi Cicloteque

Cicloteque

Cu bicicleta în Dublin la Volunteers of Cycling Academy

scris de Cicloteque pe 16-07-2012 în Advocacy, Biciclete, Biciclişti, Bike Culture, Reţeaua Cicloteque, VOCA etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Am continuat seria întâlnirilor Cicloteque și schimbul de experiență pe tema mobilității urbane cu bicicleta în cadrul VOCA: în perioada 20-24 iunie am fost la Dublin să pedalăm și să dezbatem cu bicicliștii din celelalte organizații europene în ideea bunei promovări și bunelor practici ale mersului pe două roți.

Am închiriat biciclete de la Dublin Bicycle Depot și Phoenix Park Bike Hire și ne-am gândit, prin comparație, la Rețeaua Cicloteque de acasă, la cât de bine e să ai la îndemână o bicicletă de închiriat atunci când ești în călătorie sau când pur și simplu ai chef să pedalezi prin oraș.

Gazdele noastre au fost cei de la Dublin Cycling Campaign, un grup independent de voluntari și pasionați care fac lobby pentru condiții mai bune de pedalat în capitala irlandeză.

Tema întâlnirii de la Dublin s-a axat pe ”Gender Issues relevant for Cycling”, împărțirea pe genuri a bicicliștilor și biciclistelor care, dincolo de statistici, prezintă anumite particularități de la o cultură la alta. Colegii noștri europeni au aflat la această întâlnire VOCA despre Coana Mița aka ”Lady Mitza the Cyclist”:) și inițiative precum Skirt Bike.

În prima zi a întâlnirii a fost prezent primarul Dublinului, Andrew Montague ( Lord Mayor of Dublin), care a vorbit despre încurajarea educației pro-bicicletă în școli prin programul pentru elevii de 11 și 12 ani, infrastructură, piste de biciclete și centre de închiriat biciclete în capitala irlandeză.

>> mai multe detalii despre prezentările voluntarilor din organizațiile participante la VOCA găsiți pe Wikipedia.

 

Plimbările cu bicicleta prin înverzita capitală a Irlandei au fost excelente, până și soarele a însoțit bicicliștii de câteva ori:) Am vizitat centru orașului, dar și minunata insula Irland’s Eye.

__________

În cadrul programului, Cicloteque participă la proiectul ”Volunteers of Cycling Academy”(VOCA) timp de doi ani ( în perioada septembrie 2011 – iunie 2013), alături de organizaţii similare din alte zece mari oraşe europene. Procesul educaţional şi schimburile de experienţă pe două roţi au loc în Spania, Portugalia, Austria, Danemarca, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Cehia, Polonia, Irlanda şi Cipru.

MaiMultVerde beneficiază de grantul  Lifelong Learning Programme din Programul Sectorial Grundtvig pentru proiectul Cicloteque.