Cicloteque

Ce alegi? Drumuri verzi ca-n Copenhaga sau negre ca-n Bucureşti ? (l)

scris de Cicloteque pe 20-09-2012 în Advocacy, Biciclişti, Bike Culture, Comunitate, Reţeaua Cicloteque, VOCA etichetat cu abecedarul urbanistilor, autoritati, biciclist prin copenhaga, bucuresti, cicloteque, copenhaga, edili, florin stiuca, incurajarea biciclistilor, infrastructura, marian ivan, OPTAR, optar.ro, politicieni, trafic auto, transport alternativ, urbanism, voca, volunteers of cycling academy

Text scris de Marian Ivan, membu fondator al Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în Romania – OPTAR – și participant în cadrul programului Volunteers of Cycling Academy (VOCA) de la Copenhaga alături de Cicloteque!

 Dacă rogi membrii unui grup de biciclişti urbani să asocieze cuvintele “oraş” şi “bicicletă”, Copenhaga şi Amsterdam vor fi imaginile care le vor veni cel mai des în minte. De aceea, când am primit oferta celor de la MaiMultVerde (prin Cicloteque) să merg în Copenhaga, răspunsul era previzibil.

Oferta suna cam aşa: zburam împreună cu Florin Ştiucă (Cicloteque) spre Copenhaga unde aveam să participăm la Conferinta VOCA (Volunteers of Cycling Academy) ce urma să se desfăşoare în perioada 23-26 august 2012.

Gândul că aveam să vizitez oraşul despre care ştiam că are o infrastructură impecabilă pentru biciclişti m-a făcut să-mi înving teama de a călători cu avionul.

Aşa că pe 22 august, aprope de miezul nopţii, aterizam în Copenhaga. Mi-au trebuit vreo două zile să înţeleg…

Să vă explic…

În prima zi, fiecare echipă (a celor 10 ţări participante) a prezentat materialele pregătite. Tema întâlnirii era: “Bune practici, rele practici”- Good/Bad Practices. Mai e nevoie să precizez că era vorba despre modul în care autorităţile din ţările respective stimulau sau descurajau mersul pe bicicletă ?

Am remarcat că toţi participanţii vorbeau în prezentările lor despre colaborarea dintre politicieni şi cetăţeni în scopul îmbunătăţirii vieţii în mediul urban. Se punea accent pe scăderea poluării, pe creşterea mobilităţii urbane, pe scăderea traficului auto, pe creşterea siguranţei participanţilor vulnerabili din trafic…

Da, cunoşteam toate aceste lucruri. Avem şi noi o Strategie Națională care are aceleaşi obiective. Mi-am dat seama că specialiştii din România, fie că lucrează în administraţie (parte din Consiliul Interministerial care a conceput Strategia), fie că activează în diverse ONG uri, sunt bine pregătiţi şi informaţi.

Însă la ce este bună munca unor specialişti dacă politicienii români o ignoră ?
Pe cine reprezintă politicienii români când iau decizii contrare intereselor şi voinţei cetăţenilor ?

Nu… La Copenhaga n-am avut cum să prezentăm un ghid de “bune practici”. Am vorbit despre Sibiu, am amintit despre Braşov… Râmnicu-Vâlcea… Dar ce puteam spune “de bine” despre infrastructura pentru biciclişti din Bucureşti ?

Mi-a rămas întipărit în minte momentul în care, la sfârşitul prezentării, Florin a anunţat:
“… şi acum, fotografii din Bucureşti.”

Cu toate că prezentările urmau să fie distribuite între participanţi, oamenii n-au avut răbdare. Au pus mâna pe telefoane, aparate foto, camere video şi s-au pregătit să imortalizeze ceea ce bănuiau că va fi “momentul zilei”. Iar imaginile din Bucureşti nu i-au dezamăgit.

 

Politicienii din România nu se implică în susţinerea şi promovarea bicicletei ? Cetăţenii au fost informati despre costurile pistelor ? Ce au făcut politicienii şi edilii din Bucureşti după ce pistele periculoase au început să fie desfiinţate ?

Sunt întrebările unor oameni care trăiesc în ţări unde politicienilor le pasă de cetăţeni.
Sunt întrebările unor oameni care trăiesc în ţări unde cetăţenii se interesează de modul în care politicienii administrează bugetele oraşelor. Sunt întrebările unor oameni care trăiesc în ţări unde politicienii au onoare.

A doua zi am vizitat Copenhaga. Trebuia să vedem cu ochii noştri infrastructura care a schimbat faţa oraşului.

Trăim în Bucureşti. Modul în care învăţăm să supravieţuim în acest oraş îşi pune amprenta asupra noastră. De exemplu, realizarea pistelor pe trotuarele din Bucureşti a favorizat apariţia categoriei de biciclişti care cred că este normal să pedalezi pe trotuare. Mai grav este ca şi unii şoferi cred asta, cu toate că ei ar trebui să cunoască prevederile Codului Rutier: bicicliştilor le este interzis să circule pe trotuare.
Trăim în oraşul în care autorităţile afirmă că “ (…) dacă mutăm şi bicicliştii pe carosabil o să iasă măcel”.
Eehhh… dintr-un astfel de oraş veneam eu. Iar acum pedalăm în Copenhaga.

Pentru că ştiam că cei mai mulţi dintre locuitorii din Copenhaga aleg să se deplaseze cu bicicleta, m-am gândit că ei se deplaseaza în viteză. Nu.

În Copenhaga oamenii se deplasează cu bicicleta ca şi cum ar merge la plimbare. Şi totuşi, de ce nu aleg să se deplaseaze cu maşina, având în vedere că străzile sunt goale?

Am pedalat… am întrebat… am privit…
Şi am înţeles.

Copenhaga este dată deseori ca exemplu pentru infrastructura pentru biciclişti bine pusă la punct. Dacă o să vă spună cineva “da, dar Bucureştiul nu e pregătit pentru piste pentru biciclişti”, înainte de a-l pocni, întrebaţi-l dacă ştie despre ce vorbeşte.

Trebuie explicat că niciun oraş din lume nu a fost construit special pentru traficul bicicliştilor, al autoturismelor sau… al trăsurilor. Dar fiecare oraş a avut edili care au identificat problemele urbei şi au aplicat măsuri în scopul îmbunătăţirii vieţii oamenilor.
Una dintre problemele cu care s-au confruntat secolul trecut toate marile metropole a fost congestia datorată creşterii traficului auto. Unele oraşe au întâmpinat această problemă în anii ’60… altele în ’70…Odată identificată problema, în încercarea de a se fluidiza traficul, prima dată s-au lărgit şoselele, s-au construit noi străzi, s-au făcut autostrăzi suspendate.

Şi pe moment… a funcţionat.

Însă, în scurt timp congestiile au reapărut. Şi atunci urbaniştii s-au luat cu mâinile de cap: făcuseră cea mai mare prostie. Şi-au dat seama că prin lărgirea străzilor au încurajat traficul auto. Aşa se face că numărul maşinilor în oraşe a crescut.

De atunci, în şcolile de urbanism, inclusiv în cele din România, se explică elevilor lecţia învăţată în urma greşelilor din trecut:

 

• Dacă într-un oraş construieşti noi străzi deschise traficului auto, atunci numărul maşinilor va creşte.

• Dacă într-un oraş vei face mai multe străzi pietonale, atunci traficul pietonal va creşte.

• Dacă într-un oraş vei dezvolta infrastructură viabilă pentru biciclişti, atunci numărul bicicliştilor va creşte.

Nu este un secret. Este abecedarul urbaniştilor. E simplu, nu ?

Edilii din Copenhaga au aplicat aceste reguli simple iar astăzi culeg roadele: au străzi pline de oameni sănătoşi, zâmbitori, care trăiesc într-un mediu cu foarte puţină poluare.

Nu sunt vorbe aruncate în vânt… Potrivit unui sondaj din 2007, Copenhaga este capitala celor mai fericiţi oameni din Europa. Iar în competiţia pentru desemnarea Capitalei Verzi Europene pentru anul 2014 câştigătoare a fost desemnată Copenhaga.
O fi… din întâmplare ? Nu ! Nu e o întâmplare.

De aceea, locuitorii din Copenhaga s-au săturat de turiştii care se minunează de numărul mare de oameni care folosesc bicicleta.

Nu este un sport… Nu este “cultura”… Noi doar pedalăm. Asta ne-a spus un locuitor din Copenhaga de la care voiam să aflăm “secretul” oraşului unde peste jumatate din populaţie merge zilnic cu bicicleta.

În Copenhaga, toate străzile principale sunt prevăzute cu piste pentru biciclişti. Însă politicienii au vrut mai mult. Aşa au apărut în oraş “drumurile verzi” pentru biciclişti şi pietoni.

Deplasarea pe aceste rute îndeamnă oamenii să folosească bicicleta zilnic deoarece pot traversa oraşul mult mai repede decât cu maşina. Acest lucru este posibil deoarece “drumurile verzi” se intersectează foarte puţin cu traficul auto.

În plus, “drumurile verzi” sunt adevărate scurtături între cartiere. Dacă într-un oraş vei dezvolta infrastructură viabilă pentru biciclişti, atunci nuăarul bicicliştilor va creşte.
Acesta este “secretul” oraşului Copenhaga.

În Bucureşti, ca o replică la “drumurile verzi” din Copenhaga, edilii pregătesc “Drumul negru al Bucureştiului”. Este vorba de acel drum expres care urmează să crească traficul auto din Bucureşti (Penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel -A1). Vă vine să credeţi că Primarul Municipiului Bucureşti, spijinit de o parte a Consiliul General al Municipiului Bucureşti, promovează un proiect de creştere a traficului auto într-un oraş paralizat de… traficul auto ?

Dacă într-un oraş construieşti noi străzi deschise traficului auto, atunci numărul maşinilor va creşte.
Însă oamenii de pe stradă nu sunt urbanişti. De aceea ei pot fi uşor minţiţi. Pentru că nimeni nu le spune că odată cu terminarea drumului expres numărul maşinilor din Bucureşti va creşte. La ce bun “să rezolvăm” congestia de pe Bdul Iuliu Maniu dacă întreg oraşul se va bloca ? Să aibă legatură faptul că proiectul este unul foooooaaaaaarte scump?
Cu mult mai puţini bani se pot lua măsuri care pot decongestiona întreg oraşul. Însă politicienii români nu ascultă cetăţenii. Şi ignoră specialiştii.

Este celebră fotografia care arată cât spaţiu ocupă nişte oameni daca s-ar deplasa cu autoturismele, autobuzul sau cu bicicletele.

Acestea sunt lecţii vechi pe care o lume întreagă le cunoaşte. Şi, spre bucuria mea, chiar şi şoferii sunt conştienţi că în Bucureşti trebuie să se pună accent pe încurajarea transportului alternativ (transportul în comun, cu bicicleta sau pe jos).

Aşadar… când aud pe cineva spunând că “n-o să vedem aşa ceva în Bucureşti”… îl contrazic. Bucureştiul, cu costuri minime, poate să aibă o infrastructură pentru biciclişti mult mai bună decât Copenhaga. Da… asta e ce am înţeles eu după două zile de pedalat prin Copenhaga.

-va urma-