Noutăţi Cicloteque

Cicloteque

Biciclişti, zâmbiţi vă rog: începe ECO SMILE WEEK-END 4 BIKERS

scris de Cicloteque pe 09-05-2013 în Biciclişti, Prin oraş etichetat cu , , , , , , , , , , , ,

Ai toate motivele din trafic să te deplasezi cu bicicleta la stomatolog! Dacă vii pe bicicletă la clinica Green Dental din capitală, beneficiezi de consultaţie gratuită, reducere de 50% pentru albiri şi obturaţii dentare şi o şedinţă completă de profilaxie la preţul de 50 RON. Cei de la Green Dental s-au gândit că astfel toată lumea are de câştigat: pedalezi şi zâmbeşti mai sănătos, dar nici nu poluezi dacă te alături iniţiativei lor, ECO SMILE WEEK-END 4 BIKERS.

eco-smile-green-dental


Prevenirea problemelor dentare prin menţinerea unei igiene orale corecte şi simultană cu reducerea poluării urbane prin adoptarea bicicletei în trafic este o reţetă care ne place şi care nu e costisitoare. ECO SMILE WEEK-END 4 BIKERS se adresează tuturor bicicliştilor din Bucureşti şi se desfăşoară în perioada aprilie – septembrie 2013, în ultima sâmbătă a fiecărei luni, respectiv în datele: 27 aprilie, 25 mai, 29 iunie, 27 iulie, 31 august şi 28 septembrie, între orele 09:00 - 15:00.

Ca să poţi primi la timp reducerile şi gratuităţile pentru biciclişti cu Green Dental, e bine să foloseşti înainte de a pedala spre stomatolog aplicaţia de Facebook dedicată înscrierilor la ECO SMILE WEEK-END 4 BIKERS. Adresa clinicii este Str. Grigore Alexandrescu, nr. 7 ( la cca. 100 de metri de staţia de metrou Piaţa Victoriei)

Green Dental promovează conceptul “stomatologiei verzi”, bazat pe prevenţie, tratamente minim invazive, technologii digitale, utilizarea materialelor reciclabile şi a produselor biodegradabile. Cu medici specializaţi în ramuri distincte ale stomatologiei, tehnologie performanta şi tehnici moderne de tratament, clinica oferă pacienţilor soluţii optime pentru problemele lor dentare, protejând totodată mediul.