Noutăţi Cicloteque

Cicloteque

‘Un pieton pe bicicletă’ într-un reportaj pe două roţi

scris de Cicloteque pe 18-10-2011 în Biciclete, Concurs, Prin oraş, Reţeaua Cicloteque etichetat cu , , , , , , , ,

Cosmina Tcaciuc a închiriat o bicicletă de la Romană, a înfruntat ploaia la plimbare şi a înscris primul reportaj pe două roţi în concursul lansat de Cicloteque, împreună cu Fundaţia Soros şi Portocala Mecanică. Cosmina este masternadă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi absolventă a Facultăţii de Ingineria Mediului.

Concursul rămâne deschis până la sfârşitul lunii octombrie. Aşteptăm cu nerăbdare şi alte scrieri:

Deşi una dintre cele mai notorii poveşti ale Bucureştiului este cea a Coanei Miţa Biciclista, Capitala noastră nu pare a fi pregătită pentru transportul pe bază de energie umană. O mare parte din argumentele ce pot fi aduse în acest sens, le cunoaşteţi şi voi.

Sunt în general pieton în traficul din Bucureşti, însă acum câteva zile în urmă, mi-am propus să parcurg pe două roţi măcar o mică zonă a oraşului. Faptul că afară ploua nu a fost un impediment. Ba chiar a făcut ca provocarea să fie mai mare, însă şi mai scurtă. Am cedat după mai puţin de o oră.

În timp ce închiriam bicicleta de la Cicloteque, încercam să-mi amintesc toate pistele de bicicletă pe care le observasem în Bucureşti. Ştiam că nu-mi permit să mă aventurez printre maşini.

Provin dintr-o familie în care panica a făcut parte din educaţia mea. Părinţii mi-au inoculat ideea că bicicleta nu este un mijloc de transport, fiind utilă doar în scop recreativ. Era modul lor de a mă convinge să nu mă aventurez cu bicicleta în traficul oraşului şi să mă rezum la plimbări liniştite în parc. M-au convins. Auzisem, oricum, de multe incidente implicând biciclişti, iar acest lucru era suficient pentru a mă determina să nu încerc.

Conştientă de pistele de bicicletă din oraş, am dedus că se poate. Totuşi, vă recomand să vă familiarizaţi cu zona pe care vreţi să o parcurgeţi înainte de a va urca pe bicicletă. Aceste piste încep şi se termină uneori acolo unde te aştepţi mai puţin. Sunt în general plasate în jurul râului Dâmboviţa, iar acest lucru probabil datorită numărului mai redus de pietoni. Dar nu trebuie să excludeti posibilitatea de a da peste vreun pescar amator.

Privind aceste benzi, acum folosindu-le, oscilam între păreri pro şi contra. Reuşeam să evit aventurarea printre maşini, însă nu şi printre pietoni. Aceştia ocupau deseori pista, fie voluntar, fie din lipsă de spaţiu. Astfel, mă vedeam nevoită să ocolesc de la câini care îşi făceau somnul pe acolo până la bătrânei confuzi. Situaţiile în care reuşeam să ocolesc obstacolele erau încă ideale. Este relativ cunoscut faptul că aceste piste nu corespund normelor/standardelor în vigoare, fapt evident şi fără a arunca o privire în legislaţie. De asemenea, din cei aproximativ 45 de km de pistă de bicicletă ai oraşului, doar vreo 27% permit circulaţia în ambele sensuri. Dar apoi, în condiţiile în care România are autostrăzi de aceeaşi lungime, poate că nici cerinţele noastre nu ar trebui să fie mari.

Totuşi, când aceste piste sunt posibile în cele mai civilizate situaţii, mersul cu bicicleta în Bucureşti îşi arată funcţionalitatea. Plăcerea de a pedala, alături de conştientizarea faptului că astfel eviţi să te confrunţi cu aglomeraţia din metrou sau RATB, fac din mersul cu bicicleta un timp de calitate. În plus, exerciţiul fizic pe care-l implică mersul cu bicicleta e incomparabil cu efortul depus pentru apăsarea pedalei de acceleraţie.

Aş fi vrut să invoc şi argumentul ecologic, dar am încercat să văd această experienţă la nivel individual. Avantajele la scară largă rămân aceleaşi, fie că pedalezi în Bucureşti sau în orice alt oraş din lume.

Ulterior, m-am găsit din nou în postura de pieton, mergând însă pe banda destinată bicicliştilor. M-am sesizat la timp, am eliberat pista, considerând că astfel contribui la fluidizarea traficului. Poate că mergând măcar odată cu bicicleta prin Bucureşti am reuşi să fim mai empatici şi responsabili vizavi de acest mijloc de transport, cât şi vizavi de cei care îl folosesc.

Rămâne, totuşi, global valabilă incompatibilitatea între ciclism şi transportul motorizat. Deşi, mai mult sau mai puţin ironic, primii producători de automobile sunt foştii fabricanţi de biciclete, precum Ford sau Skoda.

În tot acest conflict, pietonii rămân undeva la mijloc, neînţelegând dacă bicicliştii sunt periculoşi pentru maşini sau invers. Şoferii se simt luaţi prin suprindere de aceşti participanţi la trafic cu o viteză mai mică decât a lor, însă mai mare decât a unui pieton. Iar cei care aleg bicicleta sunt la rândul lor indignaţi de ignoranţa celor de la volan.